Regiunea Ivano-Frankivsk

Regiunea Ivano-Frankivsk este parte a teritoriului istoric - Galicia, cunoscută din vechea capitală - Galych. Un alt nume al regiunii este - Prykarpattya, pentru că partea de vest se învecinează cu Carpaţii înverziţi. La intervale de timp diferite în Prykarpattya au trăit celţi, germani, traci, iar la începutul erei noastre s-au instalat slavii. Centrul regiunii a fost Halych, oraş care a apărut în urmă cu 1100 ani. Acestei zone i s-a spus Galicia de la început. Chiar şi în perioada Kiev Rus, Halychyna devine avanpostul vestic al statului, în curând aici formându-se un regat separat.

În secolul al 12-lea, pe teritoriul regiunii Ivano-Frankivsk, Galicia a devenit principat. În secolul al 13-lea teritoriul modern al regiunii Ivano-Frankivsk a aparţinut principatului Galician.

În 1199, prinţul Roman Mstyslavych a unit principatele Galicia şi Volyn. Fiul său Danylo, a extins foarte mult frontiera de stat Galicia-Volyn. Dar, în secolul 14, starea jalnică a principatului a pus Galicia în situaţia de a deveni parte din Regatul Poloniei timp de patru ani. În 1772 Galicia a făcut parte din Imperiul Habsburgic Austriac (din 1867 fiind Austro-Ungaria). După prăbuşirea Austro-Ungariei, Prykarpattya a fost leagănul mişcării naţionale ucrainene. În 1918, Galicia a devenit Republica Naţională Ucrainiană de Vest (WUNR). Din ianuarie până în mai 1919, guvernul WUNR a fost în Stanislav, şi în septembrie 1919 Galicia a fost ocupată de trupele poloneze. Până în 1939, Stanislav a fost centrul provinciei omonime a Poloniei. În timpul celui de-al doilea război mondial şi în următorii ani galicienii şi-au apărat cu arme dreptul la existenţă al statului ucrainean. În 1944 regiunea Stanislav se subordonează URSS-ului. Din anul 1962 Stanislav este redenumită Ivano-Frankivsk. Regiunea Ivano-Frankivsk s-a format în 4 decembrie, 1939 (până în 1962 – numită Regiunea Stanislav).

La sfârşitul secolului al 20-lea, statul Ucraina a devenit o ţară independentă situată în centrul Europei.

Judeţul Maramureş

După ce Dacia a fost cucerită de romani, teritoriul Maramureşului a rămas în afara provinciei romane, ca un teritoriu independent. În secolele următoare societatea Daco - Romană a fost influenţată de contactul său cu triburile migratoare. În perioada cuprinsă între secolele IV şi X, viaţa socială s-a consolidat în aşezări feudale timpurii, în timp ce biserica şi statul feudal au fost stabilite ca instituţii.

Pe la mijlocul secolului al 14-lea, întregul teritoriu al Maramureşului a fost sub dominaţie maghiară. Primele dovezi scrise despre Maramureş datează din 1199 şi 1231. Dovada devine mult mai frecventă în secolul XIV, în 1359. Aşezările medievale din Baia Mare, Baia Sprie şi Sighetu – Marmaţiei s-au stabilit în jurul aşezărilor miniere existente.

În 1526, Maramureş a devenit parte a Principatului Transilvaniei, iar în anul 1687, parte a Imperiului Habsburgic şi a fost anexat Ungariei în 1703.

În 1889, primul ziar în limba română al regiunii, numit "Gutinul", a fost publicat în Baia Mare. În 1896, cu sprijinul autorităţilor locale, Simon Hollosy a fondat Colonia de Pictură, care a promovat pictură impresionistă plein-air.

Ca urmare a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918, Transilvania, inclusiv Maramureşul, s-au unit cu Regatul României.

În 1940, Dictatul de la Viena a forţat România să cedeze provincia Maramureş, împreună cu Transilvania de Nord, Ungariei lui Horthy. În 1944, România a recâştigat Transilvania de Nord.
După al Doilea Război Mondial, România a devenit un stat comunist timp de aproape 50 de ani, perioadă care s-a încheiat în decembrie 1989.